Limba tăcerii
Limba tăcerii mă trădează atunci când m-aștept mai puțin,
Atunci când doresc să respir,
În liniște.
Atunci când m-ascund într-un colț, departe de cer și de toți,
Atunci când rog gheața de-afară, s-adoarmă
Peste tot ce mișcă-n jurul meu
Peste tot ce urlă-n gândul meu,
Peste mine toată.
Dar limba tăcerii mă dă mereu de gol
Atunci când țipă-n gura mare, în fața tuturor
Că nu îi vreau! Nu vreau să-i văd!
Vreau liniște…
O postare pentru Costache, pentru că mi-e atât de dor de ea!
La mulţi ani, România!
Paşi simpli şi la îndemână!
Foc!
Cerul meu
după Aripi fără vise
Îngheață somnul
când îi lipsesc pleoapele
sa îl acopere.
Și aripile plâng
când le lipsește cerul
să le mangâie.
Mi se topeşte somnul
Când vine-ncet spre mine, să mă descopere
Şi îmi cresc aripi, când pe furiş
Mă mângâie.
Realitate românească
De luni bune tot zic că o să scriu despre asta, dar de fiecare dată am amânat momentul. Poate pentru că ar fi prea multe de zis, multe de scormonit printre amintiri de care vrei să scapi. Lucru care se va întâmpla la un moment dat însă NU E BINE! Scriu asta pentru a atârna pe peretele ruşinii toate minusurile de aici, printre care nu pot trăi în liniştea şi armonia de care, consider eu, că un om trebuie să se bucure.
Plecasem din ţară într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa în România, dar după un timp totul s-a distorsionat în dor, într-un magnet uriaş ce locuia departe, acasă. E momentul când devii nostalgic, trist, te simţi străin, invidios în momente din cele mai banale gen: colegul tău de muncă îşi întâlneşte pe stradă diriga din generală, iar a ta…e în România! Sau îţi face cunoştinţă cu vecina cu care a copilarit şi cu care-şi bea cafeaua în fiecare duminică dimineaţa. Din nou, a ta e în ţară…
Mă întorc aşadar în România, într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa afară. Paradis, rădăcini regăsite, entuziasm, sărbătoare… 2 săptămâni.
Printre primele lucruri care au căzut de pe lista de doruri a fost televizorul (deşi, mărturisesc că la început mă uitam până şi la reclame în limba română cu entuziasmul unui copil care dă buzna într-un munte de dulciuri). Scandalul şi ineditul de cel mai prost gust este stors din orice situaţie, iar unde nu există se desenează şi românul de rând savurează cu o poftă bolnavă fiecare bucăţică de „şocant”. De ce? Pentru că e în firea noastră să fim atraşi de ceea ce nu avem. Dacă nu avem o viaţa a noastră, să ne uităm la teatrul de duzină de la TV. Iată o piaţă de desfacere ideală pentru o industrie atât de înfloritoare! Românul consumă (şi consumă!) pentru că este trist, anost, munceşte de dimineaţa până seara (pe bani puţini) şi nu-şi permite altceva decât o rutină zilnică în care şocantul de la TV este lăsat să intre cu mare vervă să îi mai condimenteze puţin viaţa, nu de alta da’ mai e şi gratis (aşa crede el…). Pe premiza „nu beau, nu fumez” (pentru că nu-mi permit) măcar să o văd pe Iulia Albu cu ce găină s-a mai plimbat prin Mall. Continuă lectura
Fără graniţe!
Când ajutăm copiii să îmbrace o pereche de aripi, ei reuşesc să treacă peste graniţele pe care noi, adulţii, ne încăpăţânăm să ni le închipuim doar pentru a găsi un vinovat pentru neputinţele noastre. O mamă lasă un desen neterminat şi fetiţa ei de 4 ani învaţă să zboare:
Decalogul lui Chomsky
Din păcate este adevarat din scoarţa-n scoarţă…
Mai in gluma, mai in serios... 😉
Noam Chomsky, profesor emerit la MIT (Massachusetts Institute of Technology), cunoscut pentru activitatea sa în politică şi datorită criticilor față de politica externă a SUA, dar şi a marilor guverne ale lumii, ne explica principiile manipulării:
1. Poporul trebuie să fie mereu ocupat cu altceva decât cu problemele lui adevărate.
2. Poporul trebuie să creadă că cei care îi conduc sunt salvatorii naţiu
Vezi articolul original 203 cuvinte mai mult