Zgomote albe

Unde au dispărut tinerii ăia energici, entuziaști, neobosiți, capabili să se distreze 2 zile și două nopți fără întrerupere, capabili să mute munții din loc fără să ezite ori să plănuiască în avans, capabili să fie fericiți pentru lucruri la care doar visează, indiferent dacă au să se întâmple vreodată sau nu?

Când ne-am transformat? De ce? Pare totul atât de departe de noi încât nici nu-ți mai poți aminti cum reușeai toate astea cândva… Când s-a terminat totul, când s-a epuizat ultima fărâmă de energie? Unde a zburat, unde am ajuns? Cum ne regăsim, unde căutăm?

Poate că unul din răspunsuri e odihna. Ușor de zis, greu de obținut, când până și somnul a devenit un proces atât de dificil.

Am ascultat Relaxing Blizzard with Icy Howling Wind and Crackling Fire Sounds for Sleeping în ultimele zile, într-o încercare disperata de a mă regăsi, de a respira ca atunci, de a visa și trăi ca atunci. Am reușit să dorm, să mă refac fizic pentru început. E un drum lung în fața mea, dar vreau și pot.

Publicitate

E sărbătoare iar!

Pentru mine Crăciunul și Revelionul se confundă oarecum într-un tot unitar, o entitate invizibilă, un prieten alături de care îți iei rămas bun de la anul ce urmează să se sfârșească și privești încrezător către un nou început.


E sărbătoare, e căldură, e veselie, e frustrare, e oboseală, e resemnare, e speranță. Un amalgam, o graniță, un sfârșit urmat de un început.


O sărbatoare e un ritual pentru suflet, o introspecție în sine, un „wake up call”, un îndemn spre mai mult, spre o treaptă mai sus, mai bine, mai frumos. E un moment special în care te înconjori de oamenii pe care îi iubești, împodobiți bradul, ascultați colinde, schimbați cadouri, ciocniți șampania la granița dintre ani și pășiți în noul an cu iubire și determinare.


De fapt, colindul este vestitorul absolut al acestui sezon, al acestui sentiment, a acestei tranziții. În clipa în care răsună primul colind începe totul. E momentul când ești prins în frenezia sărbatorilor, neputincios și fără drept de apel.


Anul acesta m-am lipit de 3 Hours Of Christmas Songs, Crackling Fire & Snow. Să ascultăm, așadar, colinde! Să fim voioși, să fim deschiși, să fim blânzi cu noi înșine când ne facem socoteala eșecurilor din anul ce tocmai a trecut dar să fim aprigi și hotărâți în noul an. Și să IUBIM!

Limba tăcerii

Limba tăcerii mă trădează atunci când m-aștept mai puțin,
Atunci când doresc să respir,
În liniște.
Atunci când m-ascund într-un colț, departe de cer și de toți,
Atunci când rog gheața de-afară, s-adoarmă
Peste tot ce mișcă-n jurul meu
Peste tot ce urlă-n gândul meu,
Peste mine toată.

Dar limba tăcerii mă dă mereu de gol
Atunci când țipă-n gura mare, în fața tuturor
Că nu îi vreau! Nu vreau să-i văd!
Vreau liniște…

Realitate românească

De luni bune tot zic că o să scriu despre asta, dar de fiecare dată am amânat momentul. Poate pentru că ar fi prea multe de zis, multe de scormonit printre amintiri de care vrei să scapi. Lucru care se va întâmpla la un moment dat însă NU E BINE! Scriu asta pentru a atârna pe peretele ruşinii toate minusurile de aici, printre care nu pot trăi în liniştea şi armonia de care, consider eu, că un om trebuie să se bucure.

Plecasem din ţară într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa în România, dar după un timp totul s-a distorsionat în dor, într-un magnet uriaş ce locuia departe, acasă. E momentul când devii nostalgic, trist, te simţi străin, invidios în momente din cele mai banale gen: colegul tău de muncă îşi întâlneşte pe stradă diriga din generală, iar a ta…e în România! Sau îţi face cunoştinţă cu vecina cu care a copilarit şi cu care-şi bea cafeaua în fiecare duminică dimineaţa. Din nou, a ta e în ţară…

Mă întorc aşadar în România, într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa afară. Paradis, rădăcini regăsite, entuziasm, sărbătoare… 2 săptămâni.

Printre primele lucruri care au căzut de pe lista de doruri a fost televizorul (deşi, mărturisesc că la început mă uitam până şi la reclame în limba română cu entuziasmul unui copil care dă buzna într-un munte de dulciuri). Scandalul şi ineditul de cel mai prost gust este stors din orice situaţie, iar unde nu există se desenează şi românul de rând savurează cu o poftă bolnavă fiecare bucăţică de „şocant”. De ce? Pentru că e în firea noastră să fim atraşi de ceea ce nu avem. Dacă nu avem o viaţa a noastră, să ne uităm la teatrul de duzină de la TV. Iată o piaţă de desfacere ideală pentru o industrie atât de înfloritoare! Românul consumă (şi consumă!) pentru că este trist, anost, munceşte de dimineaţa până seara (pe bani puţini) şi nu-şi permite altceva decât o rutină zilnică în care şocantul de la TV este lăsat să intre cu mare vervă să îi mai condimenteze puţin viaţa, nu de alta da’ mai e şi gratis (aşa crede el…). Pe premiza „nu beau, nu fumez” (pentru că nu-mi permit) măcar să o văd pe Iulia Albu cu ce găină s-a mai plimbat prin Mall. Continuă lectura

Decalogul lui Chomsky

Din păcate este adevarat din scoarţa-n scoarţă…

Mai in gluma, mai in serios... 😉

Noam Chomsky, profesor emerit la MIT (Massachusetts Institute of Technology), cunoscut pentru activitatea sa în politică şi datorită criticilor față de politica externă a SUA, dar şi a marilor guverne ale lumii, ne explica principiile manipulării:

1. Poporul trebuie să fie mereu ocupat cu altceva decât cu problemele lui adevărate.
2. Poporul trebuie să creadă că cei care îi conduc sunt salvatorii naţiu

Vezi articolul original 203 cuvinte mai mult