Framantarile unor parinti tineri

de

0

boy-1846236_1920

Scriu pentru ca simt ca voi avea nevoie de o justificare in fata fiilor mei, pentru cand vor veni sa ne traga de maneca in viitor. Candva, cine stie cand, vor face asta. Pentru ca nu vom reusi sa le oferim totul, indiferent cat de tare ne-am stradui. Si atunci, as vrea sa inteleaga ca ACUM alegem gandindu-ne cu toata inima la ei si ca tot ce facem, facem din dragoste pentru ei.

Scriu pentru ca sunt confuza si nu ma regasesc. Parca toate gandurile mele au inceput sa zbiere in acelasi timp si nu mai reusesc sa le inteleg. Sunt prea plina si prea goala in acelasi timp. Mi-e frica sa nu-mi fie rusine de mine la un moment dat cand ma veti intreba: „Mama, ce a fost in capul tau?”.

Eu si tati trebuie sa va pregatim un bagaj cu care sa porniti in viata, un bagaj care din pacate are un spatiu limitat, iar datoria noastra e sa renuntam la ceea ce e nefolositor si sa ne concentram pe ceea ce e important.

Din experienta generatiilor de pana acum, parintii si bunicii nostri au oferit copiilor ceea ce lor le-a lipsit in propria copilarie. In final niciun copil nu a fost fericit sau multumit pentru ca drumul lor incepea intr-un alt plan temporar, intr-o alta societate in care aspiratiile parintilor erau doar nimicuri prafuite si nefolositoare. Iar la cum arata harta lumii acum, nici Nostradamus nu ar putea prezice cum va fi lumea cand veti creste si va fi nevoie sa va deschideti bagajul.

Am cutreierat cateva tari pana am ajuns in Anglia, unde v-ati si nascut. A fost locul unde ni s-au intamplat cele mai frumoase lucruri si momente din viata noastra. V-am avut pe voi, ne-am mutat in casa noastra (pe care numai noi stim cat ne-am dorit-o), ne-am  „realizat” profesional. As putea sa renunt la ghilimele si nu as exagera cu nimic. Ne-am depasit pana si propriile asteptari aici. Partea tragica e ca lipseste ceva. Ceva mai mult. As zice ca lipseste totul.

Traim in vremuri in care banii cumpara totul, deci bani trebuie sa facem si noi. Sper din tot sufletul ca asta sa nu mai fie realitatea in care veti trai si voi. Pe zi ce trece realizam ca cu cat castigam mai mult, cu atat timpul pe care il petrecem impreuna se imputineaza. Pentru ca munca si oboseala te controleaza si te limiteaza. Si ne mai intrebam de ce ne distrugem planeta, de ce nu respectam niste minime reguli de bun simt ca sa nu ne taiem creanga de sub picioare (si la propriu si la figurat). Pentru ca pentru majoritatea, Lumea nu mai exista. Lumea lor incepe dis de dimineata in masina, in drum spre serviciu unde se sta pana seara, iar la intoarcere esti atat de obosit incat singurul lucru pe care ti-l doresti e sa te arunci in pat. Nimeni nu mai are timp si chef sa constientizeze ca LUMEA e pe aici pe undeva. Flamanda si ignorata, bolnava si incapabila sa se salveze. Pentru ca nu poate fara noi. Iar noi nu o vedem pentru ca viata noastra se scurge intr-un circuit inchis: Pat-Masina-Serviciu. Generatia noastra, din tarile dezvoltate si moderne, a esuat sa le dea copiilor vreo informatie despre LUME, pentru ca de abia se gaseste timp pentru familie. De aceea, puii mei, veti vedea ca veti avea multi colegi la scoala care nu vor stii ca merele cresc in copaci sau ca laptele este de fapt alb.

Am crescut o perioada la tara. In Romania inca mai cunoastem Lumea. Sigur, doar noi cei care nu vrem sa inchidem ochii. Lumea inseamna si cer si soare, si pamant si natura, si liniste si zgomot, si casa si drum, si somn si ochi deschisi. Ochi larg deschisi.

Dar cu totii am fugit de acolo din cauza lipsei de bani si a coruptiei. Surpriza, coruptia exista peste tot, iar daca vrei sa castigi bani, va trebui sa-ti vinzi Lumea.
Asa am ajuns sa va aratam animalele la televizor (in conditiile in care spaima copilariei noastre era sa nu ne muste vreo gasca sau vreun curcan din curtea bunicilor, sa nu mai zic ca parintii nostri isi faceau lectiile pe deal, in timp ce pasteau vitele).Si au fugit, lasand totul in urma, pentru ca nu aveau bani.

Greaseala oamenilor e ca alearga dupa himere, nu dupa nevoi. „Nevoile” omului modern sunt cel putin ridicole, foarte periculoase si 100% te transforma intr-o oaie dependenta care trebuie sa isi schimbe masina, patul si serviciul dupa ultimele trenduri. Cool!
Unde sa va ducem copilasi? Nimeni nu e multumit acolo unde e. Nici noi aici, nici ei in tara. Nici noi cu bani, nici ei fara bani. Sper ca piesa cheie din viitorul vostru sa nu mai fie banul, dar din pacate, in prezentul vostru inca este. Ca sa putem fi liberi acum avem nevoie de bani, dar castigand bani, nu putem fi liberi.

Cred ca un om fericit e un om care lupta pentru idealurile lui si le atinge. Si imi doresc pentru voi sa aspirati la mai mult decat un Pat-Masina-Serviciu. Poate ca primele lucruri pe care trebuie sa vi le punem in bagaj sunt dorinta de a fi liberi, treji, constienti si lucizi. Si vom putea face asta numai daca vom fi un exemplu pentru voi. Daca parintii vostri lupta pentru asta si reusesc, si voi puteti lupta pentru idealurile voastre. Nu pot prezice ce se va intampla. Dar poate nu e nevoie sa pot privi in viitor. E suficient sa vad ce se intampla in prezent, cu conditia sa am ochii cu adevarat deschisi si sa judec cu toata luciditatea realitatea de acum.

Deci hai sa fim liberi. Hai sa nu mai vindem sau sa cumparam, hai sa cream. Orice. Dar in primul rand amintiri. Vreau sa aveti in bagajul vostru amintiri frumoase. Cele mai frumoase! Atunci veti stii ca noi am avut curaj sa iubim si sa traim, iar asa il veti castiga si voi. Curajul trebuie sa fie mostenirea voastra. Curajul de a deschide ochii, de a iesi din circuit si de a pasi in LUME.

Drum

de

0

 

Probabil sunt aici, sau încă n-am ajuns?
Ciudat, pentru că simt c-am stat deja prea mult.

Probabil am dormit și n-am mai coborât.
Poate de asta simt c-am stat deja prea mult.

Continuă lectura →

Limba tăcerii

de

0

Limba tăcerii mă trădează atunci când m-aștept mai puțin,
Atunci când doresc să respir,
În liniște.
Atunci când m-ascund într-un colț, departe de cer și de toți,
Atunci când rog gheața de-afară, s-adoarmă
Peste tot ce mișcă-n jurul meu
Peste tot ce urlă-n gândul meu,
Peste mine toată.

Dar limba tăcerii mă dă mereu de gol
Atunci când țipă-n gura mare, în fața tuturor
Că nu îi vreau! Nu vreau să-i văd!
Vreau liniște…

Realitate românească

de

3

De luni bune tot zic că o să scriu despre asta, dar de fiecare dată am amânat momentul. Poate pentru că ar fi prea multe de zis, multe de scormonit printre amintiri de care vrei să scapi. Lucru care se va întâmpla la un moment dat însă NU E BINE! Scriu asta pentru a atârna pe peretele ruşinii toate minusurile de aici, printre care nu pot trăi în liniştea şi armonia de care, consider eu, că un om trebuie să se bucure.

Plecasem din ţară într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa în România, dar după un timp totul s-a distorsionat în dor, într-un magnet uriaş ce locuia departe, acasă. E momentul când devii nostalgic, trist, te simţi străin, invidios în momente din cele mai banale gen: colegul tău de muncă îşi întâlneşte pe stradă diriga din generală, iar a ta…e în România! Sau îţi face cunoştinţă cu vecina cu care a copilarit şi cu care-şi bea cafeaua în fiecare duminică dimineaţa. Din nou, a ta e în ţară…

Mă întorc aşadar în România, într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa afară. Paradis, rădăcini regăsite, entuziasm, sărbătoare… 2 săptămâni.

Printre primele lucruri care au căzut de pe lista de doruri a fost televizorul (deşi, mărturisesc că la început mă uitam până şi la reclame în limba română cu entuziasmul unui copil care dă buzna într-un munte de dulciuri). Scandalul şi ineditul de cel mai prost gust este stors din orice situaţie, iar unde nu există se desenează şi românul de rând savurează cu o poftă bolnavă fiecare bucăţică de „şocant”. De ce? Pentru că e în firea noastră să fim atraşi de ceea ce nu avem. Dacă nu avem o viaţa a noastră, să ne uităm la teatrul de duzină de la TV. Iată o piaţă de desfacere ideală pentru o industrie atât de înfloritoare! Românul consumă (şi consumă!) pentru că este trist, anost, munceşte de dimineaţa până seara (pe bani puţini) şi nu-şi permite altceva decât o rutină zilnică în care şocantul de la TV este lăsat să intre cu mare vervă să îi mai condimenteze puţin viaţa, nu de alta da’ mai e şi gratis (aşa crede el…). Pe premiza „nu beau, nu fumez” (pentru că nu-mi permit) măcar să o văd pe Iulia Albu cu ce găină s-a mai plimbat prin Mall. Continuă lectura →