Când visul devine realitate

Ce-am sărutat cu pleoapele
Visând în miez de zi
M-a acceptat și m-a primit
În brațele-i de spini.

L-am tot privit și tot întors
L-am smotocit și alungit,
Ursuz și crud, m-a luminat,
Până când totul a pălit.

Și iarba nu mai este vie
Oamenii-s tot mai urâți
Și casa e atât de goală,
Pereții reci și tot mai strâmți.

Și când te plimbi pe strada goală
Te-oprești în mijloc și visezi
La locul cald unde țărâna
Naște în soare pajiști verzi…

Țărâna ce iubește cerul
Cu-atât de multă înfocare
Încât se urcă-n munți imenși
Să-i fure câte-o sărutare!

Ce-am sărutat cu pleoapele
Visând în miez de zi
A fost un dans nebun de iele
Din care nu-mi revin…

Și când te plimbi pe strada goală
Te-oprești în mijloc și visezi
O cale-ntoarsă scrijelită
Spre lumea ta cu pajiști verzi…

Anunțuri

10 gânduri despre „Când visul devine realitate

  1. Da, şi pentru că a trecut un an de atunci, acum ar mai fi de adăugat încă două strofe…

    E ascunsă încă-n colivia
    ce locuieşte-n mintea mea;
    mă înnebuneşte, ţipă-ntruna
    „Nu poţi fugi din calea mea!”

    Şi am cedat. Mă-ntorc în „vis”,
    mi-e dor să fug cu munţii;
    dar în final, eu doar atârn
    în ghimpii realităţii…

      • Sau poate se lasă găsită preferenţial…? În virtutea transparenţei totale, se joacă abil cu noi. O găsim în secunda dinaintea strigării „game over”, ca o ironie a sorţii. What a sick game that is…

      • Nu cred ca se lasa gasita preferential, ci doar ca inseamna altceva pentru fiecare dintre noi. Si ca in functie de un anumit punct al vietii noastre, avem nevoie de un alt tip de „libertate”. Deci pana la „game over”, trebuie sa fi strans macar un pumn de libertati, nu? 🙂 Trebuie!

      • Nu zici rău ceea ce zici. Dar oare atîtea tipuri de libertate mai mică, nu s-ar putea aduna în buchet şi numi Libertatea aceea cu literă mare, pe care o aveam eu în gînd? 😉

        Dar aici parcă aveam de-a face cu tristeţea (şi poate altele nenumite şi preasimţite)… Altele, pe care Libertatea ne-ar putea ajuta să le exilăm undeva departe. Cu ce fel de Mori de Vînt ne batem, de fapt, Doña Quixota…? 😎

      • Ba da, doar ca eu nu am fost de acord cand ai spus ca vine prea tarziu, cand nu mai ai sansa de a te mai bucura de ea. Atunci de ce sa ne mai obosim?
        Si da, aici aveam de-a face cu tristetea. Putine lucruri sunt cu adevarat ceea ce ne-am dori noi sa fie, dar si reciproca e valabila: nu toate morile de vant sunt doar mori de vant. Deci, merita osteneala, zic eu 🙂

      • Aşadar adunăm piesele pe rînd şi le aruncăm într-un săculeţ aşteptînd clipa – sau clopoţelul – cînd trebuie să le aranjăm pe masă pentru a completa puzzle-ul… Le luăm aşa cum sînt, fără să punem întrebări, fără mirări, fără regrete şi inutile răzbunări…
        Ce mi-ar plăcea să pot fi aşa! Dar m-am născut extremist: totul sau nimic. „OK, nimic să fie!”, a decretat soarta cu dispreţ.
        Să fie tristeţea a ceea ce n-a fost, sau a ceea ce nu va putea fi vreodată…? Tristeţea eşecului sau cea a neîncercării…? Sau mai bine să nu fie deloc! O putem ignora, cu tot cu palmele primite…? Dormi, o, amintire! Dormi, o, conştiinţă! Vino, mîine imaculat…!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s