Realitate românească

De luni bune tot zic că o să scriu despre asta, dar de fiecare dată am amânat momentul. Poate pentru că ar fi prea multe de zis, multe de scormonit printre amintiri de care vrei să scapi. Lucru care se va întâmpla la un moment dat însă NU E BINE! Scriu asta pentru a atârna pe peretele ruşinii toate minusurile de aici, printre care nu pot trăi în liniştea şi armonia de care, consider eu, că un om trebuie să se bucure.

Plecasem din ţară într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa în România, dar după un timp totul s-a distorsionat în dor, într-un magnet uriaş ce locuia departe, acasă. E momentul când devii nostalgic, trist, te simţi străin, invidios în momente din cele mai banale gen: colegul tău de muncă îşi întâlneşte pe stradă diriga din generală, iar a ta…e în România! Sau îţi face cunoştinţă cu vecina cu care a copilarit şi cu care-şi bea cafeaua în fiecare duminică dimineaţa. Din nou, a ta e în ţară…

Mă întorc aşadar în România, într-un moment de saţietate de tot ce înseamnă viaţa afară. Paradis, rădăcini regăsite, entuziasm, sărbătoare… 2 săptămâni.

Printre primele lucruri care au căzut de pe lista de doruri a fost televizorul (deşi, mărturisesc că la început mă uitam până şi la reclame în limba română cu entuziasmul unui copil care dă buzna într-un munte de dulciuri). Scandalul şi ineditul de cel mai prost gust este stors din orice situaţie, iar unde nu există se desenează şi românul de rând savurează cu o poftă bolnavă fiecare bucăţică de „şocant”. De ce? Pentru că e în firea noastră să fim atraşi de ceea ce nu avem. Dacă nu avem o viaţa a noastră, să ne uităm la teatrul de duzină de la TV. Iată o piaţă de desfacere ideală pentru o industrie atât de înfloritoare! Românul consumă (şi consumă!) pentru că este trist, anost, munceşte de dimineaţa până seara (pe bani puţini) şi nu-şi permite altceva decât o rutină zilnică în care şocantul de la TV este lăsat să intre cu mare vervă să îi mai condimenteze puţin viaţa, nu de alta da’ mai e şi gratis (aşa crede el…). Pe premiza „nu beau, nu fumez” (pentru că nu-mi permit) măcar să o văd pe Iulia Albu cu ce găină s-a mai plimbat prin Mall.

Altă caracteristică a românului de rând: lipsa de discernământ. Tot ce e gratis sau la reducere trebuie luat. Dacă e gratis, e gratis, nici nu se mai pune problema, iar dacă e ieftin, nu se ştie niciodată când ar putea fi de folos. Trecem, aşadar, de la manipularea de către Media, la manipularea de către comercianţi. Şi fără supărare, un procent prea mare de populaţie e al naibii de uşor de prostit. Şi acum mi se derulează în faţa ochilor un reportaj de ştiri de pe Pro Tv când se relata inaugurarea plină de oferte care mai de care a noului Lidl din Galaţi parcă, unde oamenii se călcau la propriu în picioare, pentru a-şi umple coşurile la nimereală. Asta izvorăşte din frustrare. Şi frustrarea „se vindecă” prin laudă. Să arătăm că ne permitem lucruri, pe care în sinea noastră ştim că nu ni le permitem, făcând pentru asta economii crunte şi absurde. Facem economie la apă şi la curent pentru a ne putea cumpăra un cuptor cu microunde, cuptor pe care, evident, nu-l vom folosi din cauza costurilor la electricitate, dar dă bine în bucătărie când vin în vizită vecinii pe care îi invidiem în secret.

Aşadar lipsa banilor duce la frustrări, iar acestea din urmă te împing spre invidie şi ridicol. Recunoaştem asta în adâncul sufletului, dar nu mărturisim niciodată cu voce tare. Ne mulţumim să ne plângem. Că e greu, că totul merge prost, că politicienii nu fac nimic, doar fură. Şi noi ce facem? Noi ne uităm la ei. Cei ce se află în împrejurări optime pentru a fura, o fac. Ceilalţi arată cu degetul şi majoritatea recunosc cu o jumătate de gură că ar fura şi ei dacă ar avea ocazia. Ajungem deci şi la ipocrizie. De fapt care e întrebarea? „De ce furaţi voi?” sau „De ce nu avem şi noi ocazia să furăm?” şi de ce nimeni nu pune întrebarea „De ce nu avem şi noi ocazia să muncim?” Pentru că nu ştim să discernem răul de bine, şi aici nu mă refer la campionatul de pupat moaşte unde ne înghesuim ca oile pretinzând că suntem pioşi, ci la etică, la moralitate, la UMANITATE. Sunt lucruri pe care le-am uitat pentru că nu sunt nici gratis, nici la reducere, ci sunt rodul conştiinţei noastre, care, surpriză! Lipseşte cu desăvârşire! Pentru că asta se vrea de acolo de sus. Nu, nu de la D-zeu, ci de la furnizorii de cătuşe pe care ne înghesuim să le cumpărăm. Din păcate când vor descoperi oamenii că puterea lor stă în unitate, vor fi deja încimentaţi în sclavie şi nu se vor mai putea ridica din ea. De ce se ajunge acolo? Pentru că nu ne ştim drepturile şi nu luptăm nici măcar pentru decenţă. Vrem, dar nu mişcăm un deget pentru asta. „Lasă mă că merge aşa!”, „Politicienii sunt de vină!”. Dar daţi-i jos, dragilor. Apare în viteză următoarea problemă: „Cine îi înlocuieşte?”. Păi VOI! Voi, prin puterea exemplului.

Se porneşte de jos, de la bobul de nisip, de la copilul pe care îl ţii în braţe. Dar cum să fie posibil când în învăţământul contemporan, elevii noştri silitori şi sensibili se şochează până la depresie dacă profesorul îl pune o oră cu faţa la colţ? Dragi părinţi, dacă vă iubiţi cu adevărat copiii, daţi-le o lecţie adevărată de viaţă printr-o vizită la oricare centru de plasament  doriţi, să vedeţi acolo rele tratamente aplicate copiilor, condiţii inimaginabile şi adevărate tragedii! Doriţi-vă şi insuflaţi-le şi lor dorinţa şi setea de a schimba lumea în care trăiesc. Învăţaţi-i ce înseamnă şi care e diferenţa dintre capriciu, nevoie şi drept!

Deci tăiem şi autoritatea cadrelor didactice de pe listă, tăiem şi bunul simţ al multora dintre elevi, adăugând în schimb tone de şantaj din partea părinţilor nemulţumiţi. Nu, nu sunt de acord cu bătaia în şcoli, dar în aceeaşi măsură dezaprob lipsa de ruşine, respect şi conştiinţă a generaţiei vesele de mâine. Prin educaţie se şlefuiesc şansele copiilor noştri, le decidem viitorul şi le dăm aripi. Nu îi învăţăm să fie umili, nu le bagăm speranţă ieftină pe gât ci îi învăţăm să reuşească! Îi convingem că pot, pentru că chiar pot. Problema e că fără discernământ nu ştiu să deosebească binele de rău, utilul de inutil, practicul de moft, pomana de mişelie, conţinutul de ambalaj.

Nu privim lucrurile obiectiv, din ansamblu, nu avem o opinie, nu criticăm, nu spunem STOP. Doar înghiţim şi după 10 ani murim de cancer pentru că acceptăm să mâncăm otravă din marketuri. Pentru că noi nu suntem în stare să cultivăm o roşie sau un măr cu mâna noastră. Pentru că noi nu ne putem înjosi muncind. Suntem săraci dar avem demnitate! Nu ne injosim dând cu sapa. Dar ne facem rate să ne cumpărăm maşini străine pe care le alimentăm o dată pe lună de 10 Lei. Dar ne e ruşine să ne facem rate pentru a ne automatiza agricultura. Suntem noi săraci, da’ nu ţărani, domne’!

Punct. Concluzie:
Suntem trişti, săraci, îngropaţi în rutină şi deznădejde, frustraţi şi invidioşi, ne deranjează hoţia de la conducere, ne plângem, ne târâm în mocirlă, ne e milă de noi, dar acceptăm tot ce primim, fără selecţie, fără opinie, doar cu gura larg deschisă. Cum schimbăm asta? Prin educaţie. A noastră şi a copiilor noştri.

Avem creier, avem mâini, avem suflet, avem nevoi, avem idealuri, avem familie, avem prieteni, avem vecini. Am putea avea o echipă care la rândul ei să aibă suflet, nevoi, idealuri. Acum avem mai multe creiere, mai multe mâini, mai multă PUTERE. Avem moralitate şi discernământ şi astfel suntem conştienţi că fericirea nu o furi din pieptul cuiva, că ea stă ascunsă în tine, în lucrurile mărunte care dau sens vieţii tale. Deci nu trebuie să dobori pe nimeni pentru ca tu să fii fericit.

Secretul este direcţia în care ne canalizăm sufletul, ideile şi frământările. Pierdem resurse de fiecare dată când plângem, când urâm, când îl doborâm pe cel de lângă noi, resurse pe care le putem folosi pentru a fi puternici. Şi abia atunci vom vedea de fapt că avem şi picioare. Picioarele noastre. Care ne duc pe fiecare dintre noi pe drumul nostru, nu pe toţi grămadă, călcându-ne unul pe altul, spre o groapă de gunoi.

Deci, cine mai are nevoie de picioare de politicieni în toată povestea asta?

 

 

 

 

 

 

 

 

Anunțuri

3 gânduri despre „Realitate românească

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s